Hunyadi Mátyás, Matthias Corvinus, Matthias Corvinus, Matija Korvin sau Matei Corvin, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458–1490. A fost botezat după Sfântul Matia, apostolul, nu după Matei Evanghelistul, asta ca să nu o luăm pe drumuri greșite.
Matia Corvin a fost cel care a ordonat întemnițarea domnitorului Munteniei Vlad al III-lea (Țepeș), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot Matia l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Țării Românești (Valahiei) de la Laiotă Basarab.
După ce Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei a încheiat pacea cu Regele Cazimir al Poloniei, Matia l-a atacat pe Ștefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia, oastea sa retrăgându-se, urmărită de cea a lui Ștefan, iar Matia a fost rănit în această luptă de trei săgeți și o lovitură de lance.
Cam asta ar fi legenda lui Matei din punctul meu de vedere, punct de vedere format pe baza a ce au scris unii pe wikipedia. Sincer, eu nu cred ca din războaiele alea au câștigat doar șmecherii, plebea tot cu sânge a plătit.
Dar, ”totul e de la Dumnezeu ” cum ar fi zis bunicile mele, de care îmi e dor de mor sau cum ar zice tata ”bine ca nu s-a întâmplat la noi in familie.”
Avem bere cu Matei, iar asta ne luminează existenta.
Este o bere craft lager așa că dacă vă așteptați la o bere răcoritoare de vară, e nasol pentru ca nu e. Mirosul poate ca trece așa razant pe lângă nas ca un Suhoi în pădure de brazi. Spuma nu prea o vezi pentru că e multă la început și dispare ca măgarul în ceață, un măgar mic. Cu toate astea compensează prin gust.
Cum ziceam, nu e bere de hamsie, dar merge cu niște pastramă de vită sau brânză din aia maturată de pe vremea lui Noe. La aspect nu e ceva senzațional, spuma e plecată în tabără la Năvodari. Poate că era prea rece când am aruncat-o în pahar așa că o să mai încerc și dacă îmi iese mai bine revin.
Nu o recomand. Nu că ar fi o bere proastă, dar parcă aveam alte așteptări.
Prezentare – 9
Aspect – 4
Miros –3
Gust – 8
Nota finală – 6
Marca – Legenda lui Matei Corvin
Producător – fabrica de bere Cluj – Bârlog
Distribuitor – eu cu mâna mea
Tara de origine – România
Ambalaj – Sticlă 0,33 L
Sursa – Donație din parte monarhiei maghiare
Alcool – 4,7%
E.P. – 12,5°P
Ingrediente – Apa, 2 tipuri de malț din ORZ (Pale, Caramel) si 3 tipuri de hamei (Magnum, Hallertau Mittelfr?h si Tettnanger).
Tip – Craft
Temperatura de servire : 4-7 °C
Pahar – Încercați ce aveți în casă, ar merge ceva gen eprubetă pentru a favoriza spuma, dar nu cred că ajută gustul. Bun, recomand un pahar cu cupă închisă ca de cognac.
M-ar fi bucurat daca ar avea macar 5%,asta e una,in al doilea rand eu am inteles ca nu a avut urmasi demni care sa-i poarte numele,undeva se adevareste ca numai la un moment dat datorita conjucturilor politice ( vezi cine altii erau deja conducatori) au ajuns unde au ajuns……