Kaiser – Pils

Kaiser Pilsner contrar tuturor aparențelor este o bere grecească  produsă în Grecia începând cu anul 1976 de către Olympic Brewery  – Thessalonic.

Acum influența germană există, recunosc și ei prin faptul că respectă tradiția germană de fabricare a berilor PILS sau mai clar respectă legea purității berii din 1516.

Mai aflăm de pe site-ul lor că este berea pils cu vânzările cele mai mari din Grecia. Ei, eu asta chiar nu mai cred sau poate o fi așa un sondaj cu dedicație, au întrebat zece directori de la Olympic Brewery  care este berea lor favorită și le-a dat cota de piață 100% sau poate că se consideră singura bere pils de pe piață iar restul cum ar fi Mythos, Alfa, Fix, Verghina sunt lager sau ceva.

Hai să nu o mai lungim că și așa este o bere slabă și rămânem cu apa chioară.

La prezentare o să judec ce am vazut la ei pe site pentru că doza asta mica pe care o am eu arată absolut înfiorător, zici că e canistră cu motorină. La sticlă arată mai bine și are o numită prezență sobră dar elegantă pentru care un 7 este ok.

Chiar dacă am folosit un pahar cu dedicație pentru acest tip de bere care printre altele are și rolul de a scoate spuma în evidență rezultatele nu au fost  formidabile. Da, spuma este abundentă la început dar dispare cât ai zice kaiser. Culoarea este frumoasă caracteristică unei beri pils dar nimic spectaculos, să zicem un 6 pentru aspect.

Mirosul este puțin prezent cu o aroma  ușoară de malt dar destul de fresh, characteristic pentr această bere și destul de corect, 8.

La gust treburile se complică puțin în sensul că aromele sunt puțin mai complicate pentru o bere Pils care pentru mine se transformă treptat in special lager.

Berile Pils sunt de obicei beri ușoare  mai puțin alcoolizate, cu un gust simplu, puțin amar și mai mult spre fresh, sunt acele beri care se pretează la orice, oricând. În schimb Keiser are o concentratie de alcool de 5%, o carbonatare peste medie, un gust destul de pronunțat de hamei și destul de sec și amar after-taste. Cu părere de rău dar pentru o bere Pils gustul este de 3.

Chiar dacă a deviat de la categoria ei RECOMAND Kaiser cu o notă finală 6  dar nu alături de preparate grecești pentru acestea avem alte beri.

Marca – Kaiser

Producator – Olympic Brewery

Tara de origine – Grecia

Ambalaj – Doză 0,33 L

Alcool – 5%

Ingrediente – apă, hamei, malt, drojdie

Tip – Pils

Temperatura de servire – 3 – 8 °C

Pahar – pilsner, conic


Kaiser – Pils
Tagged on:             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.