van-pur

Van Pur

Van Pur este o marca poloneză și nu știu prin ce eroare logistică a ajuns pe rafturile de la Kaufland. Adică aveam deja bere proastă și ieftină în magazine așa că nu văd motivul pentru care ai importa bere proastă și ieftină din Polonia.

Trecem peste numele de Van Pur care rimează cu dur și admiram spuma. Rectific, căutăm spuma prima dată în halbă, nu e, apoi mă gândesc că poate a rămas în doză, nici. Miros, ceva clor sau detergent, ori nu am clătit eu bine halba ori ei instalația, Van Pur.

Are o culoare banală de bere lager în sensul că oricum culoarea este cel mai ușor de obținut dar în schimb la gust surprinde negreșit, nu are. Adică poate că are o aromă mai puternică decât apa de la robinet, caldă și un after-taste de apă stătută.

Mai are rost să vă zic dacă recomand berea sau nu ? Ei bine o RECOMAND alături de Verde de Paris și un testament proaspăt, dacă doriți senzații tari.

 

 

Caracteristici

Marca – Van Pur..îmi vine să râd

Producător – Van Pur S.A. … S cum ? Continuarea o știți de la Paraziții

Distribuitor – Van Dur..aaa Van Pur

Ţara de origine –  Polonia

Ambalaj – doză 0,5 L, prea mult chiar

Sursă – Kaufland

Alcool – 5%

Ingrediente – apă, malt din orz, PORUMB, hamei.

Tip – Lager

 

Calificative

Prezentare 2 totuși …nu este alb-negru

Aspect        4 neutru. Aspect normal de bere lager

Miros          1 Pur..Van Pur

Gust           1 Pur, dur, sur…

Notă finală  2


Van Pur
Tagged on:         

6 thoughts on “Van Pur

  • Pingback:Lomza berea suprema | Renul

  • 29 August 2019 at 19:42
    Permalink

    Renule …. habar nu am ce ai gustat tu dar …. Aia de 10% neagra face toti banii ! Aia blonda chiar cred ca e pusoarca ! Nu am gustat-o niciodata dar … !

    Reply
  • 18 January 2021 at 18:01
    Permalink

    salve din 2021. cica nu se mai pune malai in bere. am baut si mai rele . am dat 1.8 lei pe doza. voi incerca varianta neagra. sete buna

    Reply
    • 18 January 2021 at 19:39
      Permalink

      La multi ani. Hai noroc !

      Reply
  • 9 April 2021 at 12:55
    Permalink

    Chiar nu știu ce ai băut, dar cea mai buna bere este cea van pur cu 10% super mocne și aproape tot ce este pe piața românească este prost și de proasta calitate. Cea mai buna bere van pur 10%.

    Reply
    • 9 April 2021 at 14:28
      Permalink

      Tine de gusturi, bine eram si la inceput de “cariera”. Promit ca mai incerc o data si refac recenzia cu detalii.

      Reply

Leave a Reply to Valentin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.